joi, 5 aprilie 2012

A venit primavara!

Odata cu sosirea "anotimpului verde", formatia Lyra Band ofera slatinenilor un concert de exceptie, intitulat "Armonii de primavara". De altfel, acesta este titlul concertului inaugural al formatiei, din anul 2008. Pe langa piesele deja cunoscute de catre publicul spectator, formatia a introdus in repertoriu si alte piese noi, care, suntem siguri, vor incanta pe cei care se vor afla in sala. In spectacol vor fi prezenti si dansatorii clubului de dans "Marea Generatie Viitoare" (MGV), tineri pregatiti de d-na prof. Claudia Smarandache, care vor evolua atat impreuna cu orchestra, cat si in productie proprie. Vor fi prezenti, de asemenea, Emilia Duta -vioara, Ofelia Ioan si Titi Maraghelis - solo voce.
In deschiderea concertului, spectatorii vor putea audia un recital de muzica clasica, sustinut de catre Adriana Gabrian, eleva la Liceul de muzica "Dinu Lipatti" Bucuresti, acompaniata la pian de catre prof. Daniela Tudorache.
Spectacolul va avea loc marti, 10 aprilie 2012, ora 18.30, in sala Centrului Cultural "Eugen Ionescu" din Slatina, iar accesul in sala se face pe baza invitatiei, care se poate ridica, gratuit, de la sala de spectacol.
Pentru detalii suplimentare, va puteti adresa d-lui prof. Ilie Hau, dirijorul formatiei Lyra Band, tel. 0765-377913.
Va asteptam la concert!